Posts

Image
             Câteva dintre scrierile mele, publicate în volume de autor, o pasiune relevată de fratele meu, poetul Ion Dumbravă, membru al Uniunii Scriitorilor, care, din păcate, astăzi nu mai este printre noi. Au rămas, însă, urmele lui, nobile și clare. Când totul era atât de simplu   Ochii, izvor de lacrimi privirea scrutând depărtări întoarcere în timp în vremea când totul era atât de simplu orele, minutele, secundele nu se grăbeau nebune ziua părea mult mai lungă, iar nopțile prea scurte, doar că nu realizam că în cea simplitate ne lipsea o secundă să prindem fericirea ce trecea pe lângă noi și-n alergarea noastră, am pierdut sensul dreptului la fericire. Ferestre   E ciudat cum se poate crea o punte între două persoane care nu s-au întâlnit nu și-au vorbit s-au privit doar de la fereastră. O punte menită să apropie, el în balcon seara sau dimineața fumând-și țigara, ea curioasă ce vreme va fi în următoarele ore, el înclinând capul salutând politicos. E